Dragă Amor

Întrebări și răspunsuri despre dragoste, fără rușine.

Ai vrut vreodată să îi spui cuiva povestea ta de dragoste dar ți-era teamă că o să te judece? Ai vrut să întrebi pe cineva o prostie despre o intimitate? Ai simțit vreodată că arzi să afli un răspuns (pe care probabil îl știi) dar n-ai pe cine să întrebi ca să nu râdă lumea de tine?

Pentru asta lansez scrisorile astea.

Ce mă recomandă pe mine? Absolut nimic. De asta vă asigur că nu vă voi da lecții. Tocmai pentru că nu sunt o autoritate, nici nu trebuie să mă luați în serios, nici nu v-aș afecta prea tare. Voi încerca să îmblânzesc ce simțiți, să ne fie tuturor mai ușor. Voi răspunde de la mine, așa cum cred eu că ar fi mai bine pentru noi.

Se vor intitula: Draga Amor și dau din casă mai jos înainte să am pretenția să faceți voi asta.

Draga Amor,

Am scris asta unui necunoscut (o imagine generică a unui partener) undeva, cândva, înainte de 2020 și nu mi-am răspuns niciodată:

“Dacă o să mă îmbolnăvesc aș vrea să mă ții în brațele tale puternice. O să urlu că vreau supă de vită cu găluște făcută de mama mea și că voi mânca toți morcovii în timp ce îmi vei spune că tot ce poți tu să faci este să comanzi o supă chinezească acră-iute. Dacă fac febră treizeci și nouă patruzeci și dacă delirez, dar asta doar dacă delirez, s-ar putea să-ți spun cât de mult te iubesc.

O să te mint că mai vreau ceai ca să îmi pot sufla nasul în liniște. O să le spun prietenilor mei că am plecat în vacanță pentru că a te lăsa să ai grijă de mine zile și nopți va însemna o călătorie inițiatică pe care, îți mulțumesc iubitule, nu aș putea să o parcurg singură. Și la ora 4 dimineața când mă voi simți deja mai bine nu voi avea curajul să te trezesc să-mi aduci apă. O să încerc să strănut suficient de tare ca să te întinzi să mă învelești. Nu se moare așa ușor de sete.

Dar te rog, vino odată, pentru că stau de ani de zile în ploaie și tot ce am reușit până acum a fost să-mi curgă puțin nasul.”

Amor, uită-te și tu ce scriu și mă întreb dacă îmi aleg doar relațiile în care să nu primesc ce cred că am nevoie, fie sunt topită după mecanisme disfuncționale (ca să fiu eu în control mereu, în dreptate, în siguranța singurătății).

Oare o să iubesc același bărbat la nesfârșit în toți bărbații care nu semănau, nu vor semăna între ei până o să mă găsesc pe mine?”

Semnat,

Tot eu înainte de 2020.

Dragă Tot eu înainte de 2020,

Aș vrea să încep cu o poveste, dar tu ești mare parte din povestea mea. Te-ai făcut așa de mare. Nici nu știu ce e mai important să știi, dar o să încerc să îți fac un rezumat.

Ce e sigur e că n-ai încetat niciodată să iubești, orice s-ar fi întâmplat. În timp doar ai învățat să scurtezi timpul între ce e nenegociabil pentru tine și ce știi că nu se va schimba niciodată la celălalt. Iar când un om nu vrea, nu e treaba noastră să ne întrebăm dacă poate sau nu.

O să îți zic și ceva ce poate nu-ți va plăcea, dar eu cred că e un lucru bun, cu care vei face pace prin 2026. Uneori nici tu nu știi să fii disponibilă, să stai, să ierți sau să încerci din nou și te vei întreba dacă n-ai plecat prea repede, dar ai încredere un pic în intuiția ta misterioasă.

Aș vrea să știi că te-ai îmbolnăvit de mai multe ori și ai avut bărbați alături de tine, ba chiar ai făcut cancer în vară și ai fost operată de multiple ori și cineva s-a trezit la fiecare mișcare a ta să îți dea apă și să încerce să îți liniștească durerea.

M-a fascinat întotdeauna (la mine) capacitatea de a te îndrăgosti. Plenar. De a căuta binele în oameni și de a-l găsi. De a te încăpățâna să le arăți oamenilor că viața merită trăită și de a-ți pierde capul. Uitându-te înapoi ai crezut că e o prostie, dar capacitatea ta de a iubi mai mult decât pe tine, romantic sau profesional, ți-a dat mereu încrederea că se poate.

Și ceea ce simțeai atunci, că partenerii nu pot, nu merită, nu știu să îți vadă vulnerabilitatea fizică sau emoțională s-a schimbat odată cu felul tău de a te vedea pe tine. De a te “găsi”, dacă vrei. Deși nu ai fost niciodată ascunsă sau plecată.

E exemplul ăla foarte bun cu Runaway Bride, filmul în care Julia Roberts nu știe ce ouă îi plac. În funcție de fiecare partener, ba îi plac scrambled, ba ochiuri, ba poșate și ea habar n-are cum îi plac de fapt. Pentru mine și viața noastră, fetiță, looking back, ideea nu e să descoperim un fel de ouă ci să avem curajul, în fața unui partener, să zicem dracului ce ouă vrem și ne plac în momentul ăla. Pentru că de cele mai multe ori, am căutat să ne placă ce îi plăcea lui ca să ne facem plăcute. Și așa cum am încurajat mereu oamenii să spună ce vor, așa merit și eu să fiu încurajată să fiu mofturoasă, să mă răzgândesc și să fac pasiuni mileniale pentru ce ouă vreau eu.

Semnat,

Amor

Deborah Levy zice în „The cost of living” că Orson Wells zice că cel mai important e unde oprești finalul unei povestiri.

Și daca tot parcursul ăsta a fost despre relațiile mele cu bărbații și alte prin ele, o să închei spunând că sunt fericită, dar despre asta trebuie să scriu altă scrisoare căci e mult de povestit.

Lansez rubrica asta pentru că în lumea asta individualistă în care fiecare se crede cel mai singur în supraviețuire, măcar să citim despre noi - fără rușine, fără pretenții de terapie (pentru asta vă duceți la profesioniști), recunoscând că iubirea e un haos sexy și ridicol prin care merităm să ne ghidăm unii pe alții.

Dacă ai o întrebare, o poveste, un secret care te arde, scrie-mi. Nu te judec, nu râd. Îți răspund cu tot ce am învățat până acum. Trimite-mi scrisoarea ta pe mailul vorbevorbevorbe@gmail.com sau completeaza formularul dacă vrei să fie anonim:

P.S. : Daca îți place formatul ăsta îți mai recomand și ruxhotline, un show în care Rux ascultă mesajele comunității și dă sfaturi despre dragoste și relații. Show-ul este dedicat fetelor și membrilor LGBTQIA.