Dragă Amor,

Dragă fată care plânge de dorul cuiva pe care nu l-a întâlnit încă,

„Dragă Amor, am 27 de ani și tot singură sunt și mereu am fost așa. Îmi doresc mult o relație stabilă, sănătoasă și matură, dar nu te găsesc nicăieri... Am avut mici tentative cu cineva și nu a fost să fie. Am făcut o pauză și nu te-am mai căutat, sperând că vei apărea tu singur la un moment dat. Acum te-am căutat din nou și pe bumble și tinder (da, am făcut și asta până la urmă) și nimic. Nu înțeleg de ce nu apari, de ce nu te găsesc... Am trecut prin depresie, dar mă simt chiar bine de ceva timp, am învățat să mă iubesc mai mult, însă simt nevoia de conexiune umană, sufletească, să țin pe cineva în brațe și viceversa, mie fiindu-mi destul de străine gesturile acestea mici deși am deja o vârstă... Dragă amor, te rog să apari și să mă înveți ce înseamnă să iubești cu adevărat, chiar și pentru o scură durată de timp. Vreau sa știu că am avut experiența asta. P.S. M-am gândit într-o zi la cum ar putea fi la tine în suflet și am plâns de dorul tău 🥹💘.”

dragă fată care plânge de dorul cuiva pe care nu l-a întâlnit încă,

am citit ce mi-ai scris și m-am oprit la propoziția „mie fiindu-mi destul de străine gesturile acestea mici deși am deja o vârstă”. 27 de ani nu e „deja o vârstă”. dar înțeleg de ce simți asta. pentru că nu măsori timpul în ani, ci în absențe.

o să-ți povestesc ceva.

eu am fost îndrăgostită aproape continuu de când mă știu. și tot continuu am confundat intensitatea cu iubirea, prezența cu disponibilitatea, și dorința cuiva de a fi cu mine cu capacitatea mea de a rămâne. că ăsta era de fapt pattern-ul: nu ei plecau. eu nu știam să stau, mă plictiseam, mă răneam (asta și pentru că îi alegeam pe cei care să mă rănească, dar și pentru că nu știam poate să mă aleg pe mine mai bine, ceea ce tu pare că înveți.)

am ținut oameni în brațe și am fost ținută și uneori gesturile alea mici despre care vorbești, o mână pe spate, o respirație în gâtul cuiva, liniștea de după, erau cel mai frumos lucru din viață. și alteori erau un mod de a nu mă uita la ce nu funcționa.

am fost singură în relații mai tare decât ai fost tu vreodată în patul tău. nu zic asta ca să te consolez. zic asta ca să nu mai idealizezi ce nu ai trăit.

anul trecut am fost operată de mai multe ori. cancer. și a fost cineva care s-a trezit la fiecare mișcare a mea să-mi dea apă. și eu care am învățat, cu cerul gurii cusut, că poți primi iubire doar dacă nu fugi de ea.

tu zici că ai făcut o pauză și ai sperat că amorul apare singur. iar apoi te-ai apucat să-l cauți pe bumble. (e ok, am fost și eu acolo, nu judec, am și eu stories.) dar vreau să te întreb ceva: ce cauți de fapt? pe cineva real, cu păr pe mâini și obiceiuri enervante și un mod idiot de a mânca? sau cauți o confirmare că ești iubibilă? pentru că sunt două căutări diferite și una din ele nu se rezolvă pe nicio aplicație și nici cu altcineva.

e o diferență enormă între a te arunca, cu tot cu fricile și cu stomacul întors și cu posibilitatea reală că o să iubești prost și o să faci pe cineva să sufere și cineva o să te facă pe tine și a aștepta ceva ce ai construit doar în capul tău, noaptea, în pat, un om perfect care vine exact când ești gata. dar nu ești niciodată gata. nu există gata. există doar momentul ăla prost în care zici fuck it, mă arunc, și te arunci. și dai de dracu.

și tocmai de asta e amorul o nebunie: pentru că ne pregătim pentru un om care nu există. ne facem liste, ne desenăm standarde, ne negociem singure condițiile în care suntem dispuse să fim vulnerabile. și apoi apare cineva care nu respectă niciun contract, că el nici nu știe de el. și suntem ofensate că viața nu ne-a trimis ce am comandat.

eu mult timp am crezut că fuga mea perpetuă de la unul la altul e opusul așteptării tale. dar poate seamănă mai mult decât vreau să recunosc. eu fugeam ca să nu stau, tu stai ca să nu fugi. amândouă suntem indisponibile. eu o numeam libertate, tu o numești dor.

ce înseamnă „să iubești cu adevărat” nu e ceea ce crezi că e. nu e revelație și nu e cineva care te învață. e o grămadă de încercări proaste. e relații în care ai dat-o în bară rău de tot. în care ai iubit prost, cu mâinile strânse, cu gura plină de așteptări. în care ai suferit tâmpit. în care ai făcut oameni să sufere fără să vrei sau voind uneori. în care ai fost lașă, și ai fost prea multă, și ai fost insuficientă, simultan. și ce rămâne după fiecare e că poți să fi greșit și să meriți tot ce vrei în aceeași secundă. nu e contradicție, e maturitate. și trebuie să ne ratăm ok unul pe altul, fără să ne pierdem din asta.

tu zici „am învățat să mă iubesc mai mult.” și te cred. dar te întreb sincer: cum arată asta marți la ora 3 după-amiază? nu ca mantra, nu ca instagram story. cum arată concret? pentru că eu la 27 de ani habar n-aveam, și la 34 încă mai exersez. și ce am descoperit e că iubirea de sine nu e un stadiu din care faci match cu cineva. e o practică zilnică, obositoare, banală. ca spălatul pe dinți. și e la fel de nesexy, iar pentru mine e fix ce mi-e greu să îi arăt celuilalt. (dar asta face subiectul unei alte scrisori).

tu plângi de dorul cuiva pe care nu l-ai întâlnit. asta nu e un punct slab. e o formă rară de curaj. dar dorul ăla trebuie să facă loc și pentru dezamăgire, și pentru stângăceală, și pentru cineva care nu se potrivește cu nimic din ce ai visat dar care e acolo, concret, imperfect, cu mâini care nu știu unde să stea și vorbe pe care nu le știe articula.

îți las un citat dintr-un poet care-mi place, David Whyte: „Whether we refuse love or risk ourselves in love there is actually no sincere path a person can take without having their hearts broken. We live and move most courageously through life by risking ourselves and by putting ourselves in some peril for a worthwhile goal, a worthwhile person, or a worthwhile life.”

nu ne învață nimeni să iubim. o dăm în bară, ne ridicăm, o dăm iar. și într-o zi nu te mai întrebi dacă meriți. doar deschizi ușa.

Nu știu dacă te-am ajutat, fată care plânge de dorul cuiva pe care nu l-a întâlnit încă, dar îți spun sincer că te iubesc,

Amor

P.S.: Mama, Antoneta Gales a scos acest e-book pentru cupluri care vă garantez că e excelent și costă doar 19 lei. Uite despre ce e: „L-am scris pentru cei care s-au săturat să repete aceleași scenarii. Pentru cei care au înțeles că apropierea nu vine de la sine și că maturitatea în iubire se învață. În caiet îți ofer un spațiu de reflecție și, poate, un punct de pornire. În fiecare capitol vei găsi reflecții, exemple din viața reală și întrebări la care să răspunzi. Unele pot fi lucrate individual, altele pot deschide conversații în cuplu. Pentru că iubirea, dincolo de declarații, se vede în fapte.”

În loc de final, ai vrut vreodată să îi spui cuiva povestea ta de dragoste dar ți-era teamă că o să te judece? Ai vrut să întrebi pe cineva o prostie, o intimitate? Ai simțit vreodată că arzi să afli un răspuns (pe care probabil îl știi) dar n-ai pe cine să întrebi ca să nu râdă lumea de tine? Aștept un mail la vorbevorbevorbe@gmail.com sau dacă vrei să rămână anonim poți completa formularul ăsta.