ultimul fum pe 2025: în loc de bilanț, am supraviețuit

cuvântul supraviețuit are o conotație negativa, pentru cei care nu se luptă cu moartea. cuvântul bilanț are o conotație de final, pentru toată lumea. iar ăsta e un text care ar fi trebuit să rămână pentru mine (cu niște poze la fel), dar yolo.

habar n-am ce-am făcut în 2025 că eu din 2023 zic wtf, what the actual fuck, la mai fiecare pas. am divorțat (deja nu mai e știre pentru nimeni, sper), mi-am luat o lecție de cum să nu mai fiu încrâncenată în America de Sud, am închis/pierdut/nu știu ce cuvânt o relație care nu era romantică, dar poate la fel de dureroasă ca un divorț, am avut niște premiere la teatru (le pun aici dar ele sunt ca sarea și piperul în ciorba vieții, ador meseria pe care o am), am văzut multe spectacole și muzee în afară, a murit bunica (nu-mi place să zic că am pierdut-o că nu e ca și când o mai găsim vreodată, bașca e cu mine mereu), am dezvoltat o intoleranță la histamină aka urticarie pe tot corpul, am făcut o întrerupere de sarcină, am mai închis o relație, insert niște realizări profesionale, cancer, m-am lăsat de fumat, o altă premieră la teatru, m-am îndrăgostit, m-am mutat și am început o emisiune.

pare mult, pare puțin. depinde cine citește. nu știu dacă vreau să le mai țin pe toate ca blazon, aș fi tentată să zic mamă prin câte am trecut eu, frate. merit o medalie. merit, dar nu știu dacă pentru asta. prefer să vorbesc despre alții care trec prin lucruri mai grele și care mă inspiră. eu aș vrea să îi inspir pe oameni prin felul prin care trec și prin lucrurile ușoare și prin alea complicate și să încerc să nu le mai iau cu mine.

mă uit la lucrurile prin care am trecut și să le măsor prin noroc și recunoștință și vreau să le povestesc ca învățăminte cu un strat mai gros de umor (negru).

ele sunt ce sunt, perspectiva noastră asupra lor e game changer. așa cum un eveniment traumatic poate deveni aproape extatic schimbându-ne perspectiva pe care o avem asupra lui din prezent spre trecut. don’t get me wrong, să faci cancer, să moară cineva, să ți se întâmple lucruri nasoale și să crezi că sunt a blessing, că s-au întâmplat cu un motiv sau că încearcă să îți spună ceva - sună a incapacitatea de a accepta realitatea. în același timp, dacă tot trec prin greu, nu mai bine înțeleg ceva, învăț ceva, accept ceva, sunt curioasă de ceva? și cam asta m-a salvat: curiozitatea. am povestit la TEDx Iași mai multe despre asta și abia aștept să vi-l împărtășesc. cum această curiozitate nebună mă face să spun: cu toate că mi-e frică, vreau să văd despre ce e vorba.

am început să scriu articolul ăsta din bucătăria nouă, mă doare fundul de la un taburet frumos dar incomod, e 30 decembrie 2025 și pe fundal se aude o bormașină, din ceea ce e chiar baia mea, că s-a stricat ceva la toaletă și trebuie schimbată. și mi se pare superb. noroc chior - mai avem o baie de serviciu și mama stă sub mine, lejer facem dus la ea diseară.

ce-mi doresc în 2026: să fiu cel puțin la fel de norocoasă ca în 2025.

și aș mai vrea să citesc mai mult (am citit în 2025 destul de puțin comparativ cu cât citeam), să mănânc mai puțin zahăr, să continui să fac sport (m-am apucat recent de pilates), să muncesc cu aceeasi pasiune la teatru sau la filme (în artă greu să mă clintească ceva, nici măcar când am avut cancer nu am muncit cu mai puțin entuziasm), a început să îmi placă mult ce fac online, aș vrea să și scriu mai mult aici (am și niște idei noi), să meargă emisiunea, aș vrea să pictez, să-mi petrec timpul cu familia, să mergem în vacanțe. toate lucrurile pe care voiam și în 2025 most probably. ceea ce e simplu și consecvent.

aș vrea să fac pe cât de mult bine am primit în 2025 și să le fiu alături oamenilor din jurul meu cel puțin la fel de mișto și deplin pe cât mi-au fost ei. pentru că până la urmă, pentru mine, e despre cei cu care le trăiesc pe toate. și bune și rele și le mulțumesc că nu sunt doar ale mele. aș vrea să fiu o parteneră romantică, personală și creativă/profesională pe cinste în 2026.

am făcut duș un etaj mai jos și e deja 31 decembrie când scriu asta, am trecut prin toate (vreo 5) topurile de pe net, prin toate realizările celorlalți și în timp ce mă gândesc că n-am făcut destule știu sigur că foame asta după să fim cei mai tari nu e sensul.

am făcut cât am putut și cât ne-am priceput, o să facem mai bine în 2026 sau cel puțin o să ne străduim. în episodul de crăciun din Fragil cu mama, vorbim despre sosul secret al relației noastre și anume încrederea. ce animal fantastic e. încrederea că până la urmă o să scoatem capul și o să ne dumirim. eu am încredere în fiecare dintre voi care citește articolul că intrinsec își vrea binele, știe ce e bine pentru el și se străduiește. am încredere că o să ne punem la îndoială când va fi nevoie și că o să știm să ne oferim ce avem nevoie (ce poate să arate, de cele mai multe ori, a muncă multă și anostă). și în timp ce citesc despre din ce în ce mai multă dezbinare și scapegoat-ing, aș vrea să avem un 2026 în care se mărește cercul de încredere, în care ne dăm seama că ceilalți vs noi nu există și că suntem mai degrabă cu toții proști făcuți grămadă. unii cu mai multe șanse sau noroc în viață ca alții.

și dacă pot să vă recomand ceva ce merită din 2025 pentru 2026 e să faceți coaching cu mama. ne scoate pe toți din căcat (mental vorbind).

n-am făcut nici banii pe care am vrut să îi fac, n-am fost nici în vacanțele în care mi-aș fi dorit, nu mi-am cumpărat ce am vrut, nici rolurile, nici filmele, nici cărțile, dar doamne dumnezeule (pe care îl invoc cultural și începe să îmi placă vorba, atee fiind) ce mișto e viața.

n-am vrut și nici nu vreau să renunț nici la workoholism, nici la perfecționism în 2025/26.

adevărul mai e și că am gătit mai mult, am fost mai onestă, am făcut enorm de multe pentru câte s-au întâmplat și că mă simt extrem de recunoscătoare.

la mulți ani, am încredere în voi,

ada